De ce mai cred?

Închipuiţi-vă o dimineaţă în care ieşiţi în pragul casei pentru a merge la servici sau pur şi simplu pentru a vă bucura de lumina primelor raze aurii ale soarelui acelei zile. E vară, dar în loc sa fiţi înconjuraţi de verdele de smarald al ierbii şi frunzelor, de cerul adânc de un albastru plin de pace al infinitului, vă întâlniţi cu o lume tristă în care totul înseamnă nuanţe de gri, un cenuşiu murdar ce defineşte totul, natura, viaţa, sufletul omului.
Vă opriţi după câţiva paşi facuţi în afara casei şi vă întrebaţi de ce! De ce trăiţi, de ce totul e doar o pâlpâire fară sens ieşind dintr-o veşnicie trecută înainte de a se stinge pentru eternitate, soarele îşi aduce cu greu lumina sa difuză, aerul pare plin de praf, iar ceaţa în care existăm e singura realitate ce o cunoaştem şi care ne însoteşte din leagăn până în mormânt.
Nu există zâmbet, oamenii sunt doar posaci evitându-se unii pe alţii, nimeni nu a auzit muzică, pentru că sunetul e doar sunet, iar cel ce se aude e cel al tanguielilor, al durerii şi morţi, sunetul maşinilor ce aduc bâzâind cu note ascuţite, deranjante, veşti triste de la capătul Pămăntului. Cutremure, tsunamii, inundaţii, incendii, catastrofe umane- războaie, foamete, mii de oameni ce pier zilnic într-un mod inutil, după ce au trăit niște anii fără sens aici pe pământ, sute de milioane ce suferă într-o lume crudă si înghețată față de ea insăși. Nu cunoaștem oameni care s-au bucurat vreodată, nu cunoaștem ca cineva să fi râs vesel. Cunoaștem doar lacrima ce zilnic se scurge pe obraz! Nu putem iubi, nu putem crede, nu putem spera! E lumea în care “geniile” știintei ne-au spus alinat suferința spunându-ne că e normală, că nu contăm, că suntem doar un accident cosmic, compuși chimici ce intr-o zi au ințeles, printr-o eroare stupidă ce se întămplă cu ei, au înțeles durerea, au experimentat tot ce se putea experimenta adică urâtul, griul si negrul în care trăiesc…Suntem în lumea în care Dumnezeu nu mai exista! Suntem în Universul în care Dumnezeu chiar nu a existat niciodată. Suntem în Universul ce s-a creat singur, care printr-un soi de eșec ne-a creat și pe noi care l-am putut simți în toată splendoarea sa distructivă…În care nimeni nu a trăit ceva ce se numește credință, ceva ce se numește iubire, ceva ce se numește sperantă…A fost doar lupta pentru supraviețuire, pentru fiecare secundă smulsă timpului înainte de a ne arunca înapoi în neant, iar legiile date de cei care au condus planeta, sutele de mii de legi date au arătat fiara flămândă de sânge din sufletele noastre mai bine decât orice altceva.
**************
De ce cred? Sunt multe de spus! Dar cred pentru că există zâmbet, cred pentru ca ochiul se bucură zilnic de o paletă de culori, nasul de miresme florale, urechea de muzica lui Bach sau Mozart, sunete ce te înviorează și te fac să întelegi că muzica este un dar divin și nu înșiruiri de sunete ce plac unor combinații biochimice din greșeala evoluției numită creier…Oamenii încă se pot bucura, oamenii încă trăiesc și simt, încă ceea ce fac conteaza și nu suntem doar o ciudată greșeală a Cosmosului, ci încoronarea frumuseții lui! De aceea cred!

Advertisements

About Mihai Pop

Sunt din Brasov, sunt nascut in 1968 si caut sa inteleg ce este crestinismul...daca mai functioneaza si ce inseamna sa fi un crestin adevarat.

Posted on August 28, 2012, in Uncategorized. Bookmark the permalink. 2 Comments.

  1. Te salut Mihai, felicitari pentru aceasta postare!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: